Resurse utile pentru antreprenorii din diaspora

Ghiduri gratuite

1. Tipuri de societăți comerciale în România

SRL – Societate cu Răspundere Limitată

Se poate înființa cu un singur asociat sau mai mulți. Capitalul social minim este 200 lei.

Răspunderea este limitată la capitalul social.

Poți alege impozitare pe venit (1% sau 3%) sau, peste anumite plafoane, treci la impozit pe profit.

Avantaje: protecție juridică, posibilitate de parteneriat, imagine profesională. Poate deduce toate cheltuielile legate de activitate.
PFA – Persoană Fizică Autorizată

Se înființează pe baza actului de identitate și dovada calificării profesionale.

Răspunderea este personală.

Plătește impozit pe venit (10%), CAS și CASS dacă se depășesc plafoanele.

Avantaje: procedură simplificată, costuri reduse, regim contabil minimal.
II – Întreprindere Individuală

Formă intermediară între PFA și SRL, se poate avea angajați.

Răspundere personală.

Regim fiscal similar cu PFA.

Avantaje: flexibilitate mai mare decât PFA, dar menține simplitatea administrativă.
IF – Întreprindere Familială

Asociere de membri ai aceleiași familii.

Se aplică același regim ca la II, dar nu are personalitate juridică.

Avantaje: utilă pentru mici afaceri de familie, partajare responsabilități.
Activitate independentă cu normă de venit (profesii liberale și meserii)

Se autorizează direct la ANAF prin Declarația unică. Sunt eligibile atât profesii reglementate (medic, avocat, psiholog, consultant), cât și activități precum coafor, frizer, instalator, electrician, mecanic etc.

Se aplică normă de venit stabilită anual de ANAF, în funcție de județ și cod CAEN.

Avantaje: procedură rapidă, nu este necesar capital social sau înregistrare la Registrul Comerțului; impozitare predictibilă și fără obligații contabile complexe.

2. Ghid fiscal pentru antreprenori

Microîntreprinderi (SRL)

În 2024, plafonul maxim pentru a rămâne microîntreprindere este de 250.000 euro (echivalent lei). Din 2026, plafonul va fi redus la 100.000 euro.

Se aplică 1% impozit pe venit pentru cifra de afaceri de până la 60.000 euro, dacă firma are cel puțin un angajat cu normă întreagă.

Dacă cifra de afaceri depășește 60.000 euro, se aplică 3%, menținând cerința angajării.

Dacă se depășește plafonul anual, firma trece automat la impozit pe profit din anul următor.

SRL cu impozit pe profit

Impozit de 16% aplicat la profitul impozabil.

Dividendele sunt impozitate cu 8% (din 2024) + CASS de 10% dacă se depășesc pragurile (6, 12 sau 24 salarii minime).

PFA

Impozit 10% + CAS 25% (opțional sub plafon) + CASS 10% dacă veniturile nete depășesc 6/12/24 salarii minime.

TVA

Prag de înregistrare: 300.000 lei.

Se poate opta voluntar pentru TVA înainte de prag dacă este util în activitate.

Cotele actuale de TVA:

19% – cota standard

9% – pentru alimente, medicamente, cazare

5% – pentru cărți, locuințe sociale, activități culturale

Notă: Începând cu 1 august 2025, unele cote pot fi modificate. Verifică periodic actualizările ANAF.

3. Calendar fiscal pentru antreprenori

Declarații lunare

D112 – pentru salarii (până pe 25 a lunii următoare)

D100 – impozite și contribuții (până pe 25)

D300 – decont TVA (până pe 25)

D394 – operațiuni cu TVA (până pe 30/31, lunar sau trimestrial)

Declarații trimestriale

D100 – pentru microîntreprinderi (până pe 25 inclusiv)

D112 – în cazul salariaților

Declarații anuale

D101 – bilanț și impozit pe profit (până la 25 martie anul următor)

Declarația unică (pentru PFA) – până la 25 mai

Plăți

Taxele se achită cel târziu la termenele de depunere a declarațiilor.

Recomandare: folosește o aplicație de banking cu notificări automate și colaborează cu un contabil care îți oferă reminders.
Scroll to Top